Vorbe de seara...

Mi-as dori sa fiu si eu intr-un colt uitat de cer… fara griji, fara lucruri de facut, fara oameni rai, fara ignoranta, fara certuri si fara cuvinte taioase. Mereu am stat sa ma gandesc de ce simt sa scriu doar atunci cand sunt intr-o stare deplorabila… de ce nu pot scrie despre bucurie, despre lucruri roz si fericite si senine… cred ca stiu de ce.. pentru ca asemenea lucruri nu prea exista… avem f putine momente de bucurie, dar se risipesc intr-o clipita. Cred ca nu am mai aprecia momentele acelea putine fericite daca ar fi toate asa… dar totusi, chiar doar atat ? adica… simt ca ma prabusesc uneori, clachez, ma inched in mine constant, nu am incredere in nimeni… poate dramatizez, dar asa simt acum, asa ma doare…. Oamenii ma fac asa, cei din jur, cei pe care ar trebui sa-i consideram cei mai dragi. Tata, sora, prietena cea mai buna…. Uneori primesc mai multe ganduri bune de la straini decat de la ei… Cate prostii am scris… Nici nu vreau sa recitesc.. oricum nu conteaza… pur si simplu scriu ce gandesc, oricum nu citeste nimeni ce am scris acum, poate doar daca o sa am un mic moment de nebunie sa o postez pe blog, dar ma indoiesc, pentru ca nu e nimic artistic, e doar un gand…. Si totusi… blog-ul l-am facut pentru a-mi elibera sufletul, nu pentru a ma feri de pareri. Oamenii au pareri diferite, unii spun ca am un suflet mare si ca nu trebuie sa ma schimb, ca se mira cum de pot sa fiu asa in societatea noastra de azi….iar altii, care cred ca ei sunt atotputernici…si atotstiutori ca « mai bine pleci din casa asta, oricum nu faci nimic cu viata ta », si mereu ma face sa ma simt un nimic… pur si simplu.. un nimic… O gaura…. Adanca si neagra. Mi-as dori sa fiu muta, sa nu le pot raspunde rautatilor..