Malade

Un străin m-a făcut să plâng.
Şi-a curs o lacrimă pe obrazul meu, fără a şti de ce,
Şi-a mai cazut înc-o lacrimă, tot la fel.
Dar pentru ce?
Aşa simte sufletul că vrea să evadeze, să urce p-un nor, să plutească…
Dar nu îi este permis… e capturat în al tău trup,
Şi se sufocă.
Şi-a mai încercat odată, dar nu l-ai lăsat.
“Am nevoie de tine” spuneai, şi tot mai mic era, se strângea…
Şi vroia să zburde, dar se lovea de-un gros perete.
Liniştea era departe, doar un vis, sau nici măcar atât.
Şi plesnea.
Şi se evapora.
Acum, doar o urmă d-un pierdut suflet ce-a rămas,
Şi-o pată albăstruie pe-a ta inimă în urma sa.
Poate iar o culoare va mai prinde cândva…